TOP 3 mituri pe care să le eviți în management

TOP 3 mituri pe care să le eviți în management

Pentru a deveni un manager bun este necesar să depui constant un nivel înalt de efort, dar și de dăruire către activitatea pe care o desfășori. În această meserie există numeroase mituri pe care ar trebui să le eviți pe deplin. Un astfel de antreprenor, care activează profesional ghidându-se după miturile pe care nu le deosebește de realitate, va pierde rapid încrederea, dar și devotamentul angajaților săi.

Mitul numărul #1: angajații vor da un randament mai mare atunci când lucrează în mod individual

În realitate: desfășurarea sarcinilor proprii de către fiecare angajat în parte trebuie gestionată cu îndrumări specifice din partea managerului

Recomandare: atunci când vine vorba despre îndeplinirea task-urilor stabilite, este necesar să li se acorde angajaților posibilitatea de a veni cu soluții și metode eficiente de rezolvare.

Totuși, nu este o viziune corespondentă realității atunci când managerul se așteaptă ca membrii echipei sale să preia proiecte sau sarcini majore în mod individual, fără a funcționa ca un tot unitar.

Așadar, este indicat să discutați constant cu aceștia despre așteptările pe care le aveți, despre consecințele pe care le-ar putea avea pierderea unui anumit proiect, oferindu-le de fiecare dată feedback-uri constructive.

Mitul numărul #2: un manager de top se va ghida după strategiile experților în domeniu

În realitate: cei mai buni manageri își adaptează propriile cunoștințe și experiențele profesionale în funcție de fiecare loc de muncă în parte și nu invers.

Recomandare: în loc să încadrați maniera de gestionare a personalului și de conducere a activității într-o viziune sau strategie specifică, adoptați mai multe metode care v-ar putea fi de folos.

Întreprinzătorii care obțin rezultate eficiente sunt suficient de flexibili pentru a încerca abordări diferite de conducere, renunțând la acele strategii care nu funcționează. Așa cum se întâmplă în numeroase alte situații în viață, practica ne ajută să ne îmbunătățim rezultatele. Prin urmare, doar atunci când testați mai multe modalități de lucru, veți afla care abordare este mai eficientă pentru propria echipă.

Mitul numărul #3: un manager bun își va trata la fel toți angajații

În realitate: un manager de top își va trata toți membrii echipei într-un mod echitabil.

Recomandare: unii întreprinzători fac greșeala de a se gândi că toți angajații trebuie tratați la fel, indiferent de abilitățile, punctele forte, dezavantajele sau stilurile de lucru ale acestora. Așadar, în loc să creeze un mediu de lucru armonios, o astfel de abordare tinde, în realitate, să saboteze motivația angajaților.

De asemenea, aceasta poate avea un efect negativ și asupra productivității firmei. Cel mai important și recomandat este să îi tratați pe membrii echipei într-o manieră echitabilă, oferindu-le respect și păstrând o atitudine profesională. Totodată, vă sfătuim să vă adaptați stilul de conducere în funcție de nevoile acestora. Spre exemplu, le puteți oferi angajaților valoroși posibilitatea de a accepta sarcini de lucru mai dificile, iar celor care au nevoie de ajutor să le oferiți un exemplu constructiv.

 

Activitatea pe care managerul o desfășoară se deosebește prin multe aspecte de cea a membrilor echipei sale. Un manager de top va fi un bun exemplu de urmat pentru angajații săi, atât din prismă comportamentală, cât și ca stil de conducere.

 

Lăsați un comentariu