Te-ai învățat să ieși în fiecare zi în oraș, fie spre birou, fie cu prietenii? Îți lipsesc activitățile cotidiene și simți că ești mai stresat de când stai în casă?
Ei bine, stresul ne ia prin surprindere, chiar și atunci când nu facem nimic solicitant. De altfel, în această perioadă, principala tentație este să petrecem mai mult timp pe rețelele de socializare favorite, în ideea de a ne relaxa. Cu toate acestea, o astfel de metodă ne poate dăuna considerabil și, fără să ne dăm seama, ne poate priva de energia pozitivă, încărcându-ne cu un nivel mult mai înalt de stres.
De aceea, îți propunem 3 tehnici de relaxare pe care și tu ar trebui să le testezi în momentele cele mai epuizante:
1. Citește o carte!
Chiar dacă îți solicită atenția și presupune un grad mare de concentrare, cititul este considerat de către specialiști drept una dintre cele mai relaxante metode la care putem apela.
Odată ce parcurgem mai bine de 10 pagini, vom reuși să uităm de problemele care ne apasă și să pătrundem într-o lume nouă, a cunoașterii. Fie o carte pe care plănuiai de ceva vreme să o citești, fie o lectură care îți va fi de folos și pe plan profesional sau, pur și simplu, un volum la întâmplare din bibliotecă, nu ezita să încerci această tehnică.
2. Practică sportul favorit!
Indiferent dacă ești adeptul mișcării fizice sau nu, sportul este benefic nu doar în lupta cu stresul, ci și pentru o stare de sănătate corespunzătoare. Pe de altă parte, statul în casă sprijină sedentarismul, iar practicarea unui sport este un adjuvant ideal.
În cazul în care nu știai deja, în timpul activității fizice, organismul secretă endorfina - hormonul fericirii, ceea ce te va ajuta să obții o stare de bine, să te relaxezi pe deplin, dar și să te poți odihni mai bine, în timpul nopții.
3. Nu uita de scrisul de mână!
Este perfect adevărat faptul că, în condițiile impuse de societatea modernă în care trăim, tastatura a câștigat teren în defavoarea instrumentelor de scris clasice. Totuși, beneficiile oferite de scrisul de mână nu sunt ușor de egalat, chiar și atunci când stiloul concurează cu tastatura unui dispozitiv inteligent.
Stimulând creativitatea, eliminând eficient stresul, îmbunătățind memoria și punându-ți efectiv mintea la contribuție, scrisul de mână este o tehnică esențială de relaxare.
Astfel, dacă tot dispui de timpul necesar, încearcă să îți transpui pe hârtie sentimentele, planurile de viitor, obiectivele și, bineînțeles, gândurile care te apasă. În acest mod, te vei elibera de probleme și vei vizualiza direct impedimentele cu care te-ai confruntat până acum. Odată ce notezi toate aceste aspecte, vei observa și cele mai bune mijloace de rezolvare.
Pentru a te încuraja în acest sens, îți oferim o colecție inedită de stilouri de lux, confecționate din lemn, pe care să le poți folosi nu doar în această perioadă, ci și atunci când totul va reveni la normal.
Indiferent de metoda de relaxare pentru care optezi, asigură-te că folosești tot timpul liber în folosul tău și că profiți din plin de fiecare moment în parte!