Scrisul de mână = harta personalității tale? Descoperă ce spune scrisul tău de mână despre tine!

Scrisul de mână = harta personalității tale? Descoperă ce spune scrisul tău de mână despre tine!

Scrisul de mână poate fi considerat un bun ghid în ceea ce privește descoperirea personalității umane. Astfel, prin intermediul său, aproximativ 5000 de trăsături comportamentale sunt dezvăluite.

Grafologia

Cunoscută și sub denumirea de analiză a scrisului de mână și a caligrafiei, întrucât se consideră că acestea sunt reflexe de natură inconștientă ale omului, grafologia reprezintă unul dintre cele mai exacte teste de personalitate.

Fiind un obicei reflex, care se formează încă din copilărie, dezvoltarea scrisului de mână are loc simultan cu dezvoltarea celui în cauză. Prin urmare, analiștii grafologi descoperă numeroase trăsături de personalitate (așa cum sunt caracteristicile intelectuale, emoțiile și nu numai), ghidându-se după o serie de reguli precise.

Grafologia, în calitatea sa de știință prin intermediul căreia se interpretează scrisul, a devenit odată cu trecerea timpului un proces esențial în recrutarea personalului de către numeroase companii de prestigiu.

Astfel, în urma studiilor întreprinse, cercetătorii au reușit să coreleze mișcările de natură euro-musculară ale diferiților subiecți cu caracteristicile acestora de personalitate. De fapt, prin intermediul analizelor grafologice, experții pot să identifice nu doar caracterul, ci și diverse probleme de sănătate sau gradul de energie.

Care sunt regulile de bază ale grafologiei?

Analiza direcției scrisului

- Scrisul înclinat spre dreapta reflectă lipsa de voință, tendința de a se grăbi constant, dezinteresul general, dar și bunătătatea unei persoane. De obicei, aceasta va căuta în permanență să facă parte din grupuri cât mai mari, având o personalitate spontană și sociabilă.

- Scrisul înclinat spre stânga indică o nevoie destul de mare de atenție din partea celorlalți, o nepăsare față de problemele sau dificultățile persoanelor din jur, egoism și independență.

- Scrierea mixtă, de la stânga spre dreapta, dezvăluie dorința de a obține un echilibrul interior, dar și faptul că este vorba despre o fire care oscilează între introversiune și extroversiune.

- Cei care au un scris de mână drept, cu litere deloc înclinate, sunt adesea independenți și trădează un grad înalt de autocontrol. Totuși, în cele mai multe cazuri, aceștia pot fi destul de rigizi, adaptându-se greu la schimbări.

Analiza dimensiunii scrisului

- Literele care se măresc fie treptat, fie brusc sau în grup indică un caracter puternic.

- Literele supraînălțate (îndeosebi în cazul primei majuscule) sunt predominante persoanelor orgolioase.

- Literele mari (scrisul depășește înălțimea de 3 milimetri) denotă ambiția, entuziasmul, dar și pasiunea.

- Literele mici (scrisul nu depășește înălțimea de 3 milimetri) sunt specifice celor pozitivi, ancorați în realitate, caracterizați prin obiectivitate, dar și prudență.

- Literele extrem de mari sugerează un caracter narcisist, al persoanelor ce urmăresc să aibă succes, însă care nu suportă deloc bine criticile, nici măcar cele constructive.

- Literele medii sunt scrise, de obicei, de către oameni echilibrați psihic, descurcăreți și metodici.

Analiza formei scrisului

Arcadele scrisului de mână reprezintă acele arcuri, regăsite în partea superioară, care leagă literele între ele. Totodată, arcadele pot fi atât elemente, cât și terminații ale literelor.

- Arcadele predominante: persoanele care le folosesc sunt atente la detalii, însă nu sunt suficient de flexibile în raport cu ceea ce le înconjoară. Cu toate acestea, intuiția nu le lipsește niciodată, fiind mai importantă în luarea deciziilor, față de propria motivație.

- Arcadele sălbatice: reflectă tendința de a dramatiza deseori, din dorința de a acapara atenția celor din jur, dar și datorită imaginației bogate și creativității.

- Arcadele retrase: în cele mai multe dintre cazuri, este vorba despre oameni precauți, care evită să trădeze emoții sau să exprime sentimente.

Analizaterminațiilor cuvintelor, respectiv a literelor

- Terminație puternică: acest gen de persoane sunt intense în orice fel de activitate desfășoară, pasiunea reprezentând punctul lor forte.

- Lipsa terminațiilor: deseori, este un indicator al indiferenței și al egoismului, scopul final fiind reușitele proprii.

- Terminații scurte: specifice oamenilor timizi, care au aspirații și vise mărețe, însă le este frică să ia decizii semnificative.

- Terminații lungi: este vorba despre o fire extrem de generoasă, sociabilă și încântată de elementele de noutate.

Analiza liniilor scrisului

În general, se referă la cât de bine o persoană își controlează stările pe care le experimentează, temperamentul, dar și dispoziția. De fapt, presupune maniera în care personalitatea gestionează toate informațiile pe care le primește din exterior.

- Liniile drepte: sunt întâlnite în rândul celor care nu se lasă influențați de nimic din exterior, fiind extrem de stabili ca temperament.

- Liniile normale (aproape drepte): indică persoanele ordonate, fiabile, care își țin emoțiile sub control.

- Liniile rigide: sunt prezente în cazul oamenilor care se confruntă cu teama de a avea reacții ieșite din control, inhibați.

- Liniile descrescătoare: trădează fie tristețea, dezamăgirea, oboseala sau depresia. Totodată, poate fi un indicator al îndârjirii și perseverenței.

- Liniile crescătoare: sugerează optimismul, energia și pasiunea. De altfel, odată cu trecerea timpului, aceste trăsături pot suferi schimbări negative, denotând pierderi de sine.

- Liniile sinuoase: sunt realizate de către oameni flexibili, care se bucură de un grad mare de energie. Cu toate acestea, flexibilitatea nu este întotdeauna o trăsătură de dorit, fiind caractere ușor influențabile.

Analiza presiunii scrisului

Atunci când vine vorba despre scrisul de mână, presiunea reprezintă cumulul de emoții pe care o persoană trebuie să le gestioneze.

- Presiunea ridicată: denotă forță, dar și capacitatea de a se adapta ușor la schimbări, agresivitate, precum și indecizie.

- Presiune extrem de ridicată: este vorba despre persoane inhibate.

- Presiune medie: de obicei, predomină în cazul oamenilor voioși, optimiști și pozitivi.

- Presiunea slabă: indică prezența sensibilității, timidității, respectiv a lipsei de voință în materie de schimbări radicale.

 

Cu siguranță, după ce ai parcurs toate informațiile de mai sus, ești curios ce trăsături înfățișează propriul scris de mână. Ei bine, dacă dorești să îți autoanalizezi personalitatea și să verifici dacă într-adevăr, scrisul este o hartă a acesteia, nu ezita să încerci stilourile noastre de lux, confecționate din lemn.

Cu ajutorul stilourilor POENARI, vei reuși să îți analizezi scrisul de mână, dar și să te bucuri de un produs de lux, util în viața de zi cu zi!

Lăsați un comentariu