5 poezii de dragoste din literatura română ce nu sunt apreciate la adevărata lor valoare

5 poezii de dragoste din literatura română ce nu sunt apreciate la adevărata lor valoare

Vrei să îi spui Te iubesc, dar emoțiile puternice nu te lasă?

Uneori este greu să îți exprimi dragostea prin cuvinte, dar, din fericire, un stilou și o foaie de hârtie îți pot fi de mare ajutor în această situație. Scrisul este una dintre cele mai sincere moduri în care putem să spunem tot ceea ce simțim, fără prea multe tulburări interioare. Un gest clasic, romantic și plin de însemnătate, care va impresiona cu siguranță orice suflet cald și iubitor.


Luna februarie este dedicată iubirii. Fie că sărbătorim Valentine’s Day sau păstrăm tradiția românească a zilei de Dragobete, în aceste zile ne lăsăm sufletele libere în fața dragostei și ne îndreptăm atenția asupra celor pe care îi iubim necondiționat.


Iubirea este despre a primi și a dărui. Le oferim celor dragi din timpul nostru, le oferim atenție, le oferim sprijin atunci când au nevoie, dar cel mai important, le oferim dragostea noastră fără să așteptăm nimic în schimb.


Un cadou dăruit din adâncul sufletului spune de la sine tot ce trebuie spus. O scrisoare de dragoste sau o poezie reprezintă un dar simplu, dar prețios, și transmit toate emoțiile noastre prin cuvinte alese cu drag.


Am pregătit o listă cu cinci dintre cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română, pe care le puteți dedica persoanei iubite, alături de un cadou deosebit cum sunt stilourile Poenari.


Când ne gândim la poeziile de dragoste cu siguranță ne vine în minte numele marelui nostru poet, Mihai Eminescu, însă există și multe alte poezii care nu au fost apreciate pentru adevărata lor valoare în literatură. Bineînțeles, Mihai Eminescu este un clasic romantic și își merită pe deplin aprecierea, dar ne-am gândit să aducem la lumină câteva opere uitate de timp, dar care impresionează prin frumusețea versurilor și prin arta desăvârșită ce le învăluie.


Dacă tu ai dispărea de Adrian Păunescu

Dacă tu ai dispărea

Într-o noapte oarecare,

Dulcea mea, amara mea,


Aş pleca nebun pe mare.

Cu un sac întreg de lut

Şi-o spinare de nuiele,

Să te fac de la-nceput


Cu puterea mîinii mele.

Lucru lung şi monoton

Să te înviez, femeie,

Eu, bolnav Pygmalion,

Hai şi umblă, Galatee !


Dacă tu ai dispărea,

Fi-ţi-ar moartea numai viaţă

Dulcea mea, amara mea,

Aş pleca în ţări de gheaţă.


Să te fac din ţurţuri reci,

Să te-mbrac în promoroacă

Şi apoi să poţi să pleci

Orişiunde o să-ţi placă…


De-ai cădea, într-adevăr,

În momentul marii frîngeri,

Aş veni la tine-n cer

Să te recompun din îngeri.


Şi pe urmă aş pleca,

Umilit şi iluzoriu,

Unde este casa mea,

O mansardă-n purgatoriu.


Dacă tu ai dispărea

Şi din rîsu-mi şi din plînsu-mi,

Te-aş găsi în sinea mea,

Te-aş zidi din mine însumi!



Amândoi de Corneliu Șerban

Minunea noastră simplă e că iubim mereu

cu tainica uimire traită-ntâia oară;

că ne aflăm alături la bine și la greu,

senini când zarea poate și pentru noi să moară.


Minunea nostră simplă e darul de a ști

ce-i dor, și ce-i tristețe, și ce-i singuratate –

Minunea noastră simplă e c-am ramas copii

și ca la fel rămânem cât inima ne bate.



Ce bine cã esti de Nichita Stănescu

E o întâmplare a fiinţei mele

şi atunci fericirea dinlăuntrul meu

e mai puternică decât mine, decât oasele mele,

pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare

mereu dureroasă, minunată mereu.


Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte

lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart

fluviul rece în delta fierbinte,

ziua de noapte, bazaltul de bazalt.


Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi

tâmpla de stele, până când

lumea mea prelungă şi în nesfârşire

se face coloană sau altceva

mult mai înalt şi mult mai curând.


Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!

Două cântece diferite, lovindu-se, amestecându-se,

două culori ce nu s-au văzut niciodată,

una foarte de jos, întoarsă spre pământ,

una foarte de sus, aproape ruptă

în înfrigurata, neasemuită luptă

a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.



Romanţă fără muzică (nu-i nimeni să ne vadă) de Ion Minulescu

Nu-i nimeni.. nimeni să ne vadă şi să ne-auză -

Nu pleca!

Dă-mi degetele-ţi inelate să le sărut ca şi-altădată,

Dă-mi degetele-ţi inelate -

Poeme-n pietre nestemate -

Vreau să le-nvăţ pe dinafară şi să le cânt,

Dă-mi mâna toată,

Căci nu-i în tot salonul alta, aşa, la fel cu mâna ta.


Rămâi cu mine toată seara..

Ce-ţi pasă dac-o să sfârşească

Orchestra valsul?..

Tu nu ştii

Că nu-i în tot salonul altul la fel ca mine să iubească?


Deschide-ţi braţele -

Altarul în care mă-nchinam alt'dată -

Deschide-mi braţele şi prinde-mi în ele braţele-obosite,

Apleacă-ţi gura-nsângerată,

Şi sărutările-ţi aprinse înseamnă-le pe-obrazu-mi pal.

Înseamnă-le la rând, să-mi steie pe veci de pază,

Neclintite,

Ca păsările legendare pe malul lacului Stymfal!..



De dragoste de Ana Blandiana

 

Nu mă lăsa, aşează-mi-te-alături

Şi ţine-mi capul strâns să nu tresar

Când somnul bont la care-s condamnată

Se-ascute, răsucindu-se-n coşmar;


Cuprinde-mi tâmplele în palme-aşa

Cum ţii să nu se verse un potir

Şi pune-ţi gura peste gura mea:

Inspiră ţipătul care-l expir,


Să nu se-audă hohotul de plâns

Ce-şi hotărăşte trupul meu contur;

Îmbrăţişează-mă să nu mă smulgă

Valul de spaimă care creşte-n jur.


Şi duce totul, şi în urma lui

Rămâne doar moloz şi ghilimele,

Şi se chircesc bolnave şi se sting

Şi soarele şi celelalte stele…


Poezia este o artă ce oglindește într-un mod splendid sufletul și natura umană. Este fascinant cum câteva rânduri ne pot cutremura întreaga ființă atunci când le citim sau le auzim. Poezia potrivită este o declarație de dragoste și va transmite exact sentimentele pe care le trăim, dar pe care nu știm cum să le exprimăm. Aceasta ne învăluie sufletul în căldură și ne face să visăm, dând frâu liber iubirii.


Stilourile Poenari sunt și ele în sine o declarație de dragoste, un mod inedit de a spune Te iubesc! Prin personalizarea disponibilă pe Poenari.ro aveți posibilitatea să gravați pe capacul stiloului numele persoanei iubite sau un mesaj scris din adâncul inimii. Câteva cuvinte bine alese au puterea de a emoționa profund și vor dăinui în amintirea și în sufletul persoanei dragi multă vreme.


Alege să faci un cadou deosebit, care o să rămână o amintire frumoasă și care îți va transmite toată dragostea și aprecierea față de cele mai dragi persoane din viața ta. Este ușor să spui ce simți cu stilourile Poenari și cu o simplă foaie de hârtie. Un gest mic, făcut din inimă!

 

Lăsați un comentariu