Cu siguranță, ne amintim cu toții de tainele scrisului de mână din primii ani de școală. Încă de pe băncile școlii, am învățat să ținem stiloul corect în mână, să conturăm literele pe hârtie și să ne definim personalitatea. Deși timpul a trecut, iar tehnologia a avansat cu viteza luminii, schimbând aproape totul în jurul nostru, acest obicei nu și-a pierdut farmecul, ci, dimpotrivă, a căpătat un sens aparte.
Dacă tot facem un tur al amintirilor, fără îndoială, remarcăm și faptul că, în copilărie, părinții noștri ne înlocuiau periodic instrumentele de scris. Ei bine, câți dintre noi apreciam un astfel de obiect și, mai ales, câți reușeam să avem corect grijă de el?
În zilele noastre, stiloul a depășit esența unui simplu instrument de scris și a devenit un accesoriu veritabil atât în rândul doamnelor, cât și pentru bărbați. Pe lângă caracteristicile îmbunătățite din punct de vedere tehnic, dar și din prisma design-ului, stilourile de lux se remarcă printr-o durată de viață ce poate atinge zeci de ani. Bineînțeles, un stilou de lux rezistă atât de mult cât își dorește utilizatorul sau, cu alte cuvinte, este important să fie îngrijit corespunzător.
Așadar, pentru a ne bucura pentru o perioadă îndelungată de stiloul de lux recent achiziționat, este indicat să ținem cont de următoarele aspecte:
Stiloul de lux nu trebuie lăsat în medii extreme
Este vorba despre căldura excesivă din timpul verii, dar și despre temperaturile scăzute, specifice anotimpului rece. În general, toate schimbările drastice de temperatură își pot lăsa amprenta asupra instrumentului de scris: fie cerneala se va usca, fie vor apărea fisuri sau crăpături pe suprafața stiloului.
Stiloul de lux trebuie utilizat cu delicatețe
Nu spune nimeni să exagerăm, însă loviturile sau șocurile de orice natură vor influența buna funcționare a unui instrument de scris, indiferent de cât de rezistent este acesta.
De altfel, un stilou de lux trebuie să scrie cursiv, fără niciun fel de probleme. În situația în care întâmpinăm dificultăți, în niciun caz nu este indicat să apăsăm pe peniță sau să zdruncinăm instrumentul, ci să verificăm cantitatea sau compoziția cernelei.
Se recomandă depozitarea stiloului într-o cutie specială
Teoretic, stiloul ne va fi util doar în anumite momente. Asta înseamnă că, în restul timpului, atunci când nu îl folosim, nu ar trebui aruncat la întâmplare pe birou și nici depozitat alături de pixuri, creioane sau alte instrumente de scris.
Stilourile Poenari vin întotdeauna însoțite de o cutie specială pentru depozitare, în așa fel încât să vă puteți păstra instrumentele preferate de scris într-o formă impecabilă.
Curățarea stiloului trebuie realizată periodic
Este firesc ca, în urma factorului timp, stilourile să acumuleze diverse impurități. Particulele de hârtie, praful sau cerneala uscată pot afecta capacitatea acestuia de a scrie perfect, motiv pentru care responsabilitatea ne revine nouă, utilizatorilor și fericiților posesori ai unui instrument de scris deosebit.
Astfel, spre a-i amplifica performanța, stiloul trebuie curățat o dată pe lună sau la cel târziu două luni.
Asemenea altor produse de colecție, stilourile de lux pot fi transmise din generație în generație, pot fi dăruite cadou sau, pur și simplu, pot readuce la viață personalitatea utilizatorului, atât timp cât sunt îngrijite și protejate conform indicațiilor de mai sus.